Deal?

Ma gandesc cateodata cat de insignifianti suntem. Poti sa fi accidentat de o masina sau poti sa aluneci, sa cazi si sa iti pierzi constiinta…si sa te trezesti dupa cateva ore ca…esti paralizat.

Si ajungi la concluzia ca viata si pacerile ei trebuiesc stoarse pana la ultima picatura. Si de multe ori treci prin momentele grele si iti spui ca ai sa te schimbi si ca ai sa traiesti altfel viata, si ca nu o sa te mai superi pe prostii si ca o sa fi mai bun, mai ingaduitor. Si…e ca o minune care dureaza 3 zile…treci de momentul care te-a facut sa suferi, sa te macini in interior, sa nu dormi zile in sir…si…revi la vechile obiceiuri. Devi rautacios, uiti ce inseamana iertarea si bunatatea, uiti ca nu e frumos sa barfesti pentru ca poate altii fac lafel cand e vorba de tine. Uiti de tot si revi la vechile rautati ce iti transforma zi cu zi viata intr-o povara. Viata devine ca un fruct care se posmogeste din lipsa bunatatii din viata.

Si te-ai straduit toata viata sa te schimbi, si ai avut in diferite momente sentimente de deja-vu nu ai reusit niciodata sa te schimbi cu adevarat. Nu ai reusit sa slabesti, sa devi un geniu, sa devi mai buna, sa fi ceea ce altii numesc “perfect”, si…..desi ai ratat toate momentele schimbarii…Iti e ciuda cand se apropie momentul sa iti iei ramas bun de la viata, iti e ciuda ca mori si iti e frica de asta, iti e frica ca nu mai apuci sa faci ceea ce iti propusesesi , ca nu ai timp sa te mai schimbi desi avusesi destule ocazii. Iti e frica si desi ar trebui sa o privesti ca pe o “acceptare” devi si mai rautacios, rautacius pe ceea ce nu mai poti avea, rautacios pe fericirea, pe muzica, pe tabileturile, pe stilul vestimentar al altora.

Si respiri adinc….si totul se opreste. Ai urcat acolo sus…In timp ce urci…iti revezi toate prostiile astea ce ti-au intristat viata si iti spui ca ai invatat ceva din viata asta si ca in urmatoarea nu o sa mai faci asemenea greseli.

Si iar te nasti…si e totul alb..si e ceata….si auzi niste sunetete care pentru o fractiune de secunda ti se par cunoscute….si….deschizi ochii…si ai impresia pentru o clipa ca esti un copil cu mintea unui matur. Si se opreste, la prima atingere a pleoapelor….un infart scurt al mintii…ti s-a sters tot…devi iarasi un bebe roz si dulce pe care toata lumea in pupa. Si nu intelegi ce au oamenii astia uriasi de te pupa mereu si de ce te trag de degetele cand au si ei…..si uite ce mari sunt. Nu intelegi de ce se stramba cand tu simti ceva cald la fundulet…si tie iti place. Si nu intelegi cand te faci mai mare de ce mami si tati se cearta, si mami plange si…nu intelegi de ce tipa cand pot vorbi mai incet. Nu intelegi de ce mami e suparata pentru ca tata s-a intalnit cu alta domna. Ce e rau in asta? Si nu intelegi de ce mami sufera...de ce nu face nimic? Nu intelegi de ce distanta pana la intrerupator ti se pare atat de mare..dar realizezi mai tarziu ca incepi sa te apropii si ca nu trebuie sa mai stai pe varfuri ca sa deschizi usa…acum esti mare….ajungi la maner. Stii ca atunci cand iti folosesti greutatea corpului daca apesi pe maner usa se deschide. Si vrei sa intri si tu la baie cand e mami…si vezi ca acum usa nu se mai deschide, e incuiata…de ce oare…inainte aveam voie?

Si mai tarziu nu intelegi de ce te cearta mereu si de ce te pun sa faci o groaza de lucruri. Iti este frica de ei, poate mananci bataie daca faci vreo prostie. Si iti e frica sa iei note proaste, sa iti rupi pantaloni la fotbal sau sa vi acasa tarziu.

Si mai tarziu iti dai seama ca infartul ala de mititel parca te-a bagat intr-o transa…si simti ca ai anestezie in tot corpul si nu realizezi prea multe. Nu constientizezi tot…si ti se par lucrurile atat de simple…si nu intelegi de ce toti sunt ata de crizati, tipa cand sunt la volan, sunt stresati cand vin de la servici si nu mai gasesc timp sa se joace cu tine, uita sa iti mai lase lumina aprinsa desi stiu ca tie iti e frica de intuneric….si iti promiti ca tu copilului tau o sa ii lasi intotdeauna lumina aprinsa ca sa nu ii fie frica de Bau-bau. Si de aici….reincepe lantul de promisiuni…pe care de altfel nu ai sa le respecti niciotata.

La naiba imi placea mai mult cand eram copil…cand mama venea de la servici si ma agatam de piciorul ei sa o intreb daaa... mi-a adus ceva dulce? si stiai ca o sa scoata ea ceva bun….si daca nu avea atunci la ea stiai ca o sa apara peste cateva minute cu un pahar de apa si in el pus o lingurita de serbet roz, stiai ca are ea un borcan ascuns pe undeva. Serbetul ala m-a bantuit toata viata. Si farfurioara de dulceata cand mergeam in vizite…si paharul de apa de langa….Lingurita aia de sarbatoare si farfuriuta aia mica si adanca cu floricele pe margine. Excesul de zel cu care radeai farfuriuta cu lingurita dupa ultima picatura de dulceata….daca ar fi fost dupa tine ai fi lins tot,dar nu era politicos…eram la musafiri.Si nu intelegeai de ce nu te lasa sa lingi farfuria….stiai ca o sa o lasi curata luna si tu vedeai un avantaj in asta.Cand venea dimineata de la vreo nunta…o intrebam cu entuziasm daca mi-a adus prajituri…..si ah ce bune mai erau chiar daca erau storcite gata in servetelul ala de hartie…si tu mai vroiai…dar ea iti spunea mereu..”mami..se uita lumea urat, imi era rusine sa mai iau...lasa ca iti face mami prajituri”.

Ce vremuri....cand te bateai cu apa prin curte si cand te speriau alti dupa colt. Mirosul de vara si praful dupa strada. Linistea unei bai dupa o zi de joaca si somnul ala.....somnul ala atat de profund si de linistit, cearceafurile calcate ce miroseau mereu a „rece”....senzatia dupa prima lingurita de orez cu lapte si scortisoara, placinta de dovleac si chec-ul de duminica. Vantul ce iti vajaia pe la urechi cand te ridicai dupa saua bicicletei si...simteai ca esti cel mai tare....bucata de asfalt fara gropi pe care o cautau toti...senzatia cretei pe degete dupa ce desenai un joc cu tari pe care toata lumea il stia....si oftica cu care iti taiau cu aceasi creta din tara desenata de tine....durerea cu care ieseai din joc...si propuneai alt joc...pentru ca nu iti placea sa astepti. Placerea unei discutii la apus sub un tei care mirosea...ah.....imi e dor de teiul ala....acum l-au taiat....dar....cate fandoseli, cate tachinari si zambete pe ascuns in umbra acelui tei.

Asteptai nerabdator sa vina seara ca sa apara baietii mai mari. Si asteptai cu entuziasm sa vina toti...ca sa asculti si tu ce vorbesc ei.....si ciuda cu care urai acel strigat....ca sa te duci acasa ca e tarziu...si tu mai spuneai 5 minute....si alea cinci desi erau jumatate de ora....ti se pareau atat de putin.

Mingia aia mereu sparta...pentru ca nu rezista niciodata intreaga mai mult de 3-4 zile....placerea cu care o loveai......si frica si in alcelas timp placerea de a o recupera de pe la vecini. Viteza cu care sareai un gard de teama sa nu fi vazut...sau mai rau...de frica de a nu fi alergat de vreun caine cu care nu te impacai si pe care...de altfel....in timpul zilei il cam sacaiai pe la gard cand erai pe partea cealalta.

De asta imi e mie drag.....si daca am spus din greseala vreodata ca imi e dor....rectific....nu imi e dor...IMI E DRAG ca le-am trait....si merg mai departe catre alte momente de care am sa imi aduc mai tarziu aminte ca mi-au fost dragi.

Imi e drag de sentimentele de iubire....de valtoarea pasiunii traite... de iubitul meu si de saruturile dulci, de planurile de viitor....si...despre...mirosul florilor pe care le-am primit prima data pe neasteptate.

De asta imi e drag mie.....si acum de ce imi e dor? Imi e dor de imaginea alor mei in floarea varstei. De lipsa de atentie acordata tuturor liniilor de pe chipul lor. Imi e dor de zambetul si de dorinta de ai avea mereu langa mine...si....cand ma gandesc cine ar face un targ? Schimb toate amintirile astea care mi-au trasat urme in suflet, schimb 24 de ani pentru....10 ani de viata pentru cei pe care ii iubesc...pentru cei pe care nu vreau sa ii las sa plece de langa mine.

Vrea cineva sa faca schimbul asta?